Eric Bicfalvi a fost în sezonul trecut unul dintre cei mai în formă stranieri și a reușit să ia titlul de golgheter al Ucrainei. Cota mijlocașului de 27 de ani a crescut până la 2,5 milioane de euro, cea mai ridicată din carieră.
Fostul mijlocaș al Stelei a avut cel mai bun sezon din cariera sa. Antrenorul lui Volin Luțk a observat că abilitățile lui Bicfalvi sunt mai potrivite pentru zona ofensivă și jucătorul a atins astfel cifre impresionante. În sezonul trecut, internaționalul român a jucat în 28 de meciuri, a marcat de 19 ori (de 17 ori în campionat) și a oferit patru assist-uri. Eric a reușit să marcheze aproape jumătate din cele 38 de goluri reușite de Volin Luțk în campionat.
Internaționalul român a devenit liber de contract în această vară, dar cu toate acestea, cota de pe transfermarkt.com a urcat până la 2,5 milioane de euro, cea mai ridicată din întreaga sa carieră. Când a plecat de la Steaua, în aprilie 2012, Eric Bicfalvi era cotat la un milion de euro.
Acum, Eric poate semna și cel mai important contract din cariera sa. Evoluțiile excelente pe care le-a avut în sezonul trecut n-au fost trecute cu vederea și una dintre echipele care-l doresc este Șahtior Donețk. Mircea Lucescu – cel care l-a propus și la echipa națională – este un admirator al calităților lui Bicfalvi: „Eu mi l-aș dori foarte mult la Șahtior. Să vedem dacă se poate. Eu am vorbit cu Bicfalvi, este un băiat foarte inteligent”, a declarat antrenorul lui Șahtior Donețk. În iarnă, Eric a fost în negocieri avansate cu Dnipro – finalistă Europa League.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER